This long historical life of personal names lies at the centre of Christian Ionescu’s Enciclopedie onomastică, issued by the Romanian publisher GRAFOART in 2026. The new hardcover volume is presented as a renewed and enriched continuation of Ionescu’s famous Mică enciclopedie onomastică, first published in Bucharest in 1975. Libris lists the new edition at 380 pages, in a 245 × 175 mm format, with ISBN 978-606-747-308-7; GRAFOART’s own bookstore gives 379 pages.
Enciclopedie onomastică at Libris
This point deserves emphasis: the volume should not be presented as an entirely new onomastic dictionary written in 2026. It is the return, revision and editorial reworking of a Romanian onomastic classic whose history extends over half a century. The preview of the present edition identifies Mihail Zemleacov as responsible for the scientific supervision, revision of the text and editing.
From the Small Onomastic Encyclopedia to the Onomastic Encyclopedia
Christian Ionescu’s original Mică enciclopedie onomastică appeared with Editura Enciclopedică Română in 1975. A contemporary scholarly review by Gabriel Vasiliu in Cercetări de lingvistică described it essentially as a dictionary of Romanian given names, accompanied by an introductory study intended to familiarize a broad readership with questions of onomastics. The dictionary incorporated both highly frequent and relatively rare names.
The book was sufficiently important to be reprinted in Chișinău in 1993 by Știința, explicitly as a reprint of the 1975 Bucharest edition. More importantly, it never disappeared from Romanian onomastic scholarship. It continues to occur in the bibliographies of studies on Romanian personal names, alongside such foundational works as N. A. Constantinescu’s Dicționar onomastic românesc, Alexandru Graur’s Nume de persoane and later studies of Romanian anthroponymy.
The 2026 publication therefore represents not merely the reappearance of an old dictionary, but the reopening of an important chapter in the history of Romanian onomastic lexicography.
There is also an interesting bibliographical detail. GRAFOART currently offers a smaller-format volume preserving the historical title Mică Enciclopedie Onomastică, while the larger hardcover linked here is entitled simply Enciclopedie Onomastică. Both previews credit Mihail Zemleacov with scientific supervision and textual revision. The smaller edition is listed at 486 pages because of its more compact page format.
Not an encyclopedia of every kind of name
The broad title Enciclopedie onomastică might initially suggest a general encyclopedia covering place names, surnames, nicknames, ethnonyms and other classes of proper names. Its actual centre of gravity is more specific: Romanian anthroponymy, and above all given names.
That was already the purpose of the 1975 work, and the description of the present edition again explains that the dictionary seeks not merely to inventory Romanian given names but to place them in a broad European, historical and cultural context.
This distinction is important. Ionescu’s achievement lies not in attempting to catalogue every possible category of proper name, but in following the extraordinary historical trajectories of the names by which people have been called in Romanian-speaking society.
What does an entry contain?
The new edition is organized as a substantial alphabetical dictionary, preceded by an Argument and a list of abbreviations and followed by a general index of name variants. The latter includes masculine and feminine forms, diminutives and regional variants. According to the edition’s description, individual articles can incorporate the etymology of a name, early attestations, corresponding forms in other languages, legends and customs, as well as notable people who have borne it.
This makes the book rather different from the many modern “baby-name dictionaries” that reduce an entry to a language label and a one-line meaning.
For Ionescu, a name has a history.
A form may originate in one linguistic environment, be transmitted through another, enter Romanian through ecclesiastical, literary or popular channels, develop numerous hypocoristics and derivatives, and eventually become so thoroughly naturalized that speakers no longer perceive it as foreign.
The dictionary therefore allows one to move simultaneously through etymology, historical linguistics, cultural history, religion and social history.
Romanian names as layers of European history
One of the strengths of Ionescu’s approach is its refusal to treat the Romanian name stock as culturally homogeneous.
A contemporary 1975 presentation of the first edition by literary critic Laurențiu Ulici drew attention to precisely this diversity. He mentioned old and newer names, extremely frequent and relatively rare ones, and names of different historical origins: for example Decebal, Maxim, Lucreția, Ludovic, Otilia, Dumitru, Eufrosina, Vlad and Olga.
Behind such an inventory lies a much larger history. Romanian anthroponymy contains successive and overlapping strata associated with the ancient Balkans, Latin, Greek and Christianity, Slavonic ecclesiastical traditions, neighbouring peoples, Western European languages and later cultural fashions.
The history of Romanian naming consequently becomes a compact history of cultural contact.
Ionescu’s broader scholarly work confirms that this historical dimension was not simply a popularizing device for the encyclopedia. He subsequently investigated the Romanian anthroponymic system theoretically, including its historical organization and the development of the highly characteristic Romanian suffix -escu. His studies on the Romanian anthroponymic system and on -escu remain cited in later specialist literature.
Names can preserve what ordinary vocabulary loses
One reason such a book matters beyond the question “What does my name mean?” is that proper names are unusually durable linguistic objects.
Later scholarship citing Ionescu has emphasized precisely this point: names can preserve phonetic, morphological and lexical material from older linguistic stages even after comparable forms have disappeared from ordinary vocabulary. They can therefore provide evidence about cultural and linguistic history much as other historical sources do.
This persistence becomes particularly fascinating in Romanian because personal naming has repeatedly been reshaped by religious and cultural change. Christianization, the medieval prestige of Greek and Slavonic ecclesiastical forms, contacts with neighbouring naming systems and later Western influences all contributed to the changing repertoire.
A name such as Christian/Cristian, for example, connects Romanian usage to Latin Christianus and ultimately to Greek Christos; the old encyclopedia similarly traces Adam through its Hebrew background and discusses the transmission of other Biblical and Christian names.
The value of such entries lies not simply in assigning a “meaning,” but in showing how the name reached Romanian.
A dictionary that can also be read
Perhaps the most unexpected testimony to the original book came not from an onomastician but from literary critic Laurențiu Ulici.
Writing in România literară in 1975, Ulici argued that although Ionescu’s work was unquestionably scientific, many of its articles had something of the structure of a narrated biography. Names are born, travel, change form, flourish in one region and disappear in another. He memorably compared the name’s trajectory to “a life of… a human being.”
That observation still provides one of the best ways of introducing the encyclopedia today.
A good historical name dictionary is not simply a warehouse of etymologies. Each entry can become a miniature story of transmission:
Where did the name begin?
Which language gave it its earliest recognizable form?
Through which cultural or religious channels did it travel?
When does it first appear in Romanian sources?
What variants did Romanian speakers create from it?
Why did some forms survive while others disappeared?
Seen in this way, an onomastic encyclopedia becomes a collection of biographies of names.
A book with a fifty-year scholarly afterlife
The durability of Mică enciclopedie onomastică is itself noteworthy. Gabriel Vasiliu reviewed it academically in the year of publication. Ulici discussed it in the national literary press. It was later reprinted in Moldova. Decades afterwards, it continued to be cited in studies dealing with the historical anthroponymy of Romania, name formation and the origins of Romanian personal and place names.
That history alone explains why a new edition is worth noticing.
It also distinguishes the book from newly assembled popular name dictionaries: it represents a particular tradition of Romanian onomastic scholarship.
How new is the 2026 edition?
Here some scholarly caution is necessary.
The publisher and booksellers explicitly state that the present work revisits and enriches the 1975 Mică Enciclopedie Onomastică, while the preview identifies Mihail Zemleacov as responsible for scientific control and textual revision.
However, the publicly accessible material does not provide a systematic apparatus explaining, entry by entry, what has been added, removed or etymologically reconsidered. It would therefore be premature to claim, for example, that every etymology has been brought fully into line with fifty years of subsequent research, or that present-day Romanian name frequencies have been comprehensively updated.
For an introductory blog post, the safest characterization is consequently: a newly revised and editorially renewed edition of a classic Romanian onomastic reference work.
That is already significant enough.
Why this book deserves renewed attention
The publication arrives at an interesting moment. Names today circulate internationally more rapidly than ever before. Romanian parents encounter English, Italian, Spanish, French, Biblical, revived historical and globally mediated naming fashions almost simultaneously. Migration has also made the Romanian anthroponymic repertoire increasingly transnational.
Against that background, Ionescu’s historical method provides a useful corrective to the idea that “foreign” and “Romanian” names form two simple opposing categories. Romanian naming history has always been built through contact, borrowing, adaptation and reinterpretation.
A name can be ancient without having originated in Romanian.
It can be foreign in etymology but thoroughly Romanian in its historical development.
It can arrive through Greek, Slavonic, Hungarian, German, French or another language and generate forms that belong specifically to Romanian usage.
And a diminutive or regional form may tell us as much about Romanian linguistic creativity as the remote etymon from which the name ultimately descends.
That is perhaps the enduring lesson of Christian Ionescu’s encyclopedia: the history of names is never only the history of words. It is also the history of the people and cultures through which those words have travelled.
More than fifty years after its first appearance, Enciclopedie onomastică therefore deserves to be rediscovered not merely as a dictionary for checking the “meaning” of a first name, but as a map of the linguistic and cultural history encoded in Romanian anthroponymy.
Bibliographical reference: Christian Ionescu, Enciclopedie onomastică. Scientific supervision, textual revision and editing by Mihail Zemleacov. Bucharest: GRAFOART, 2026. ISBN 978-606-747-308-7. Libris lists 380 pages; the GRAFOART bookstore lists 379.
For readers wishing to explore further: the Libris edition page · GRAFOART/Librăria Muzicală book page · digital preview of the new edition · Gabriel Vasiliu's 1975 scholarly review.
Versiunea română
Numele ca fragment de istorie: Enciclopedia onomastică a lui Christian Ionescu revine într-o nouă ediție
Ce ne poate spune un prenume despre istoria unei limbi, despre religie, migrație, mode culturale sau memoria colectivă? Uneori, surprinzător de mult. Un nume poate supraviețui secole întregi, schimbându-și pronunția și grafia, trecând dintr-o limbă în alta, dezvoltând forme diminutivale și regionale sau pierzând sensul care fusese transparent pentru primii săi purtători.
Această lungă viață istorică a numelor se află în centrul volumului Enciclopedie onomastică de Christian Ionescu, publicat de GRAFOART în 2026. Ediția cartonată este prezentată ca o reluare și îmbogățire a cunoscutei Mici enciclopedii onomastice, apărută pentru prima dată în 1975. Libris indică 380 de pagini, format 245 × 175 mm și ISBN 978-606-747-308-7, în timp ce librăria editurii GRAFOART menționează 379 de pagini.
Enciclopedie onomastică pe Libris
Este importantă de la început o precizare: nu avem în față o enciclopedie onomastică redactată de la zero în 2026. Este revenirea, revizuirea și reeditarea unei lucrări clasice a onomasticii românești, cu o istorie de peste o jumătate de secol. Pagina de titlu a noii ediții îl indică pe Mihail Zemleacov pentru „control științific, revizia textului și redactare”.
De la Mica enciclopedie onomastică la Enciclopedie onomastică
Prima ediție a Micei enciclopedii onomastice a apărut la Editura Enciclopedică Română în 1975. Într-o recenzie publicată chiar în acel an în Cercetări de lingvistică, Gabriel Vasiliu o caracteriza, în esență, drept un dicționar de prenume românești, precedat de un studiu menit să familiarizeze publicul larg cu problemele onomasticii. Dicționarul reunea atât prenume foarte frecvente, cât și forme mai rare.
Importanța lucrării este demonstrată și de circulația sa ulterioară. În 1993, cartea a fost republicată la Chișinău de Editura Știința, ca reprint al ediției bucureștene din 1975. Mult mai important însă este faptul că ea nu a dispărut niciodată din bibliografia onomasticii românești. Continuă să fie citată alături de lucrări fundamentale precum Dicționarul onomastic românesc al lui N. A. Constantinescu sau Nume de persoane de Alexandru Graur.
Ediția din 2026 nu reprezintă, așadar, numai reapariția unei cărți vechi, ci reactualizarea unei etape importante din istoria lexicografiei onomastice românești.
Există și o particularitate bibliografică interesantă. GRAFOART comercializează în prezent și un volum de format mai mic, care păstrează titlul istoric Mică Enciclopedie Onomastică. Volumul mai mare, cartonat, despre care vorbim aici se intitulează simplu Enciclopedie Onomastică. Ambele ediții îl indică pe Mihail Zemleacov pentru controlul științific și revizia textului.
O enciclopedie a onomasticii – dar cu centrul în antroponimie
Titlul foarte larg ar putea sugera o enciclopedie care tratează toate clasele de nume proprii: toponime, nume de familie, porecle, etnonime și multe altele.
În realitate, centrul de greutate al lucrării este mai precis: antroponimia românească și, în primul rând, prenumele.
Aceasta era deja orientarea lucrării din 1975, iar prezentarea ediției actuale precizează că scopul nu este numai inventarierea și explicarea prenumelor românești, ci integrarea lor într-un amplu context istoric, european și cultural.
Tocmai aici se află originalitatea cărții: Christian Ionescu nu oferă doar răspunsul rapid „de unde vine numele?”, ci încearcă să reconstituie drumul istoric al numelui până în limba și cultura română.
Cum este construită cartea?
Noua ediție are forma unui dicționar alfabetic amplu, precedat de un Argument și de lista abrevierilor. La final se găsește un Indice general al variantelor de nume, cu forme masculine și feminine, diminutive și variante regionale. Articolele pot cuprinde informații despre etimologie, prime atestări, corespondente în alte limbi, legende și obiceiuri, precum și personalități care au purtat numele respectiv.
Această structură o diferențiază fundamental de numeroasele dicționare populare de prenume care reduc un nume la o origine și la o „semnificație” de câteva cuvinte.
Pentru Christian Ionescu, numele are o biografie.
El se naște într-un anumit spațiu lingvistic, poate trece printr-o altă limbă, poate intra în română pe cale ecleziastică, livrescă sau populară, poate crea zeci de variante, hipocoristice și derivate și poate deveni atât de bine integrat încât vorbitorii să nu-l mai perceapă ca fiind de origine străină.
Prenumele românești ca straturi ale istoriei europene
Una dintre calitățile lucrării este faptul că antroponimia românească nu apare ca un sistem omogen și izolat.
În 1975, criticul literar Laurențiu Ulici, prezentând cartea în România literară, atrăgea atenția asupra diversității extraordinare a materialului: nume vechi și noi, foarte frecvente sau rare, provenite din straturi istorice diferite. Printre exemplele sale apăreau Decebal, Maxim, Lucreția, Ludovic, Otilia, Dumitru, Eufrosina, Vlad și Olga.
În spatele acestei diversități se află istoria însăși a spațiului românesc: fonduri antice, tradiția latină, greacă și creștină, influența slavonă bisericească, contactele cu popoarele vecine, influențele occidentale și modele culturale moderne.
Istoria prenumelor devine astfel o istorie condensată a contactelor culturale.
Cercetările ulterioare ale lui Christian Ionescu confirmă că această perspectivă istorică nu era doar o strategie de popularizare. Autorul a continuat să studieze sistemul antroponimic românesc, inclusiv organizarea sa medievală și evoluția sufixului atât de caracteristic -escu.
Numele păstrează ceea ce vocabularul poate pierde
Importanța unei asemenea cărți depășește cu mult curiozitatea personală de tipul „ce înseamnă prenumele meu?”.
Numele proprii sunt elemente lingvistice extrem de rezistente. Cercetările ulterioare care îl citează pe Ionescu arată că ele pot conserva particularități fonetice, morfologice sau lexicale din stadii mai vechi ale limbii, chiar atunci când formele corespunzătoare au dispărut din vocabularul comun.
În cazul românei, fenomenul este deosebit de interesant deoarece inventarul prenumelor a fost modificat repetat de schimbări religioase și culturale. Creștinarea, prestigiul formelor grecești și slavone medievale, contactele cu limbile vecine și influențele occidentale au lăsat urme adânci în sistem.
De pildă, Cristian/Christian conduce spre latinescul Christianus și, mai departe, spre grecescul Christos. În vechea enciclopedie, Ionescu urmărea în același mod originea ebraică a lui Adam și traseul istoric al numeroaselor nume biblice și calendaristice.
Importantă nu este numai „traducerea” sensului inițial, ci calea prin care numele a ajuns în limba română.
Un dicționar care se poate și citi
Una dintre cele mai frumoase aprecieri adresate ediției originale nu a venit de la un onomastician, ci de la Laurențiu Ulici.
În România literară, criticul observa că, deși lucrarea lui Ionescu este una științifică, multe dintre articole capătă forma unor mici biografii. Numele se nasc, călătoresc, își schimbă forma, dispar într-un loc și reapar în altul. Ulici vorbea sugestiv despre „o viață de... om” a numelui.
Este poate și astăzi cea mai potrivită modalitate de a prezenta cartea.
Un bun articol onomastic răspunde nu numai la întrebarea despre etimologie, ci la o întreagă succesiune de probleme: unde apare numele? prin ce limbă a circulat? când este documentat în spațiul românesc? ce variante a produs? cum a fost reinterpretat? de ce unele forme au devenit frecvente, iar altele au dispărut?
În acest sens, Enciclopedia onomastică poate fi citită ca o colecție de biografii ale numelor.
O posteritate științifică de peste cincizeci de ani
Puține dicționare destinate inițial și publicului larg au o asemenea longevitate bibliografică.
Cartea a fost recenzată de Gabriel Vasiliu chiar în 1975. A fost prezentată de Laurențiu Ulici în presa literară națională. A fost republicată peste Prut. Și continuă să fie folosită ca sursă în cercetări privind antroponimia istorică, formarea numelor și originea unor nume românești.
Această continuitate explică de ce ediția din 2026 merită semnalată.
Ea nu reprezintă doar încă un dicționar de prenume, ci readuce în circulație o tradiție importantă a cercetării onomastice românești.
Cât de nouă este ediția din 2026?
Aici este necesară o anumită prudență.
Editura și librăriile afirmă explicit că lucrarea actuală reia și îmbogățește Mica Enciclopedie Onomastică din 1975, iar pagina de titlu îl indică pe Mihail Zemleacov pentru controlul științific, revizia textului și redactare.
Materialele accesibile public nu oferă însă, deocamdată, un aparat detaliat care să indice sistematic ce articole au fost modificate, ce etimologii au fost reconsiderate sau ce informații au fost adăugate.
De aceea, nu ar fi justificat să afirmăm fără verificarea integrală a volumului că toate explicațiile din 1975 au fost actualizate conform cercetărilor ultimelor cinci decenii sau că frecvențele prenumelor reflectă în mod complet situația din 2026.
Formula cea mai corectă pentru o prezentare este: o ediție revizuită și editorial reînnoită a unei lucrări clasice a onomasticii românești.
De ce merită cartea redescoperită astăzi?
Prenumele circulă astăzi între țări și limbi mai repede ca niciodată. Părinții din România întâlnesc simultan modele englezești, italiene, spaniole, franceze, biblice, istorice sau internaționale. Migrația a transformat și ea profund repertoriul antroponimic.
Tocmai de aceea perspectiva istorică a lui Christian Ionescu rămâne actuală.
Istoria onomastică românească arată că opoziția simplă dintre „nume românesc” și „nume străin” este adesea artificială. Sistemul prenumelor românești s-a format dintotdeauna prin contact, împrumut, adaptare și reinterpretare.
Un nume poate fi străin prin etimologia sa și profund românesc prin istoria utilizării sale.
Poate ajunge prin greacă, slavonă, maghiară, germană, franceză sau printr-o altă limbă și poate genera în română forme care nu există nicăieri altundeva.
Iar un diminutiv sau o variantă regională poate spune la fel de multe despre creativitatea lingvistică românească precum etimonul îndepărtat al numelui.
Aceasta este poate ideea cea mai importantă pe care noua ediție o readuce în atenție: istoria numelor nu este doar istoria cuvintelor. Este și istoria oamenilor, limbilor și culturilor prin care aceste cuvinte au călătorit.
La mai bine de cincizeci de ani de la prima apariție, Enciclopedia onomastică a lui Christian Ionescu merită, așadar, redescoperită nu doar ca instrument pentru aflarea „semnificației” unui prenume, ci ca o adevărată hartă a memoriei lingvistice și culturale ascunse în antroponimia românească.
Referință bibliografică: Christian Ionescu, Enciclopedie onomastică. Control științific, revizia textului și redactare: Mihail Zemleacov. București: GRAFOART, 2026. ISBN 978-606-747-308-7. Libris indică 380 p.; pagina GRAFOART, 379 p.
Pentru documentare suplimentară: ediția pe Libris · pagina GRAFOART/Librăria Muzicală · previzualizarea ediției noi · recenzia academică a lui Gabriel Vasiliu din 1975.
No comments:
Post a Comment